BURSE ŞCOLARE 2024-2025
În perioada 10 septembrie - 03 Octombrie 2024 se pot depune referate/dosare în vederea obținerii de burse școlare.
Documentele necesare pentru acordarea burselor sociale se pot depune fizic la secretariatul unității.
I.BURSA DE MERIT + BURSA DE REZILIENŢĂ
(1) Bursele de merit se acordă după cum urmează:
a) elevilor din fiecare clasă de gimnaziu și liceu, cu medii generale pe anul școlar anterior egale sau mai mari de 9,50; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii generale anuale mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceștia;
b) elevilor din fiecare clasă a V-a, cu media primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs mai mare sau egală cu 9,50; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceștia (referat în luna ianuarie 2025);
c) elevilor din fiecare clasă a IX-a cu medii de admitere în învățământul liceal sau profesional și dual egale sau mai mari de 9,50; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii de admitere mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceștia;
d) elevilor de gimnaziu și liceu, inclusiv învățământ profesional și dual, care au obținut premiile I, II sau III la etapele județene ale olimpiadelor școlare recunoscute de Ministerul Educației, premiul I la etapele naționale ale concursurilor/ competițiilor școlare și extrașcolare, recunoscute de Ministerul Educației, elevilor care au obținut medalia de aur/locul I la campionatele naționale organizate de federațiile sportive naționale olimpice/probe olimpice.
(2) Bursele de reziliență se acordă după cum urmează:
a) elevilor de gimnaziu și liceu, inclusiv învățământ profesional și dual, care au obținut cel puțin media generală 7 în anul școlar anterior celui în care se acordă bursa, în ordinea descrescătoare a mediilor generale;
b) elevilor din fiecare clasă a V-a, cu media primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs mai mare sau egală cu 7, în ordinea descrescătoare a mediilor (referat în luna ianuarie 2025);
c) elevilor din fiecare clasă a IX-a dintr-o, care au obținut cel puțin media de admitere 7 în învățământul liceal sau profesional/dual, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere;
d) elevilor cu afecțiuni oncologice și/sau cronice școlarizați, pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul „Școlii din Spital” sau la domiciliu, în anul școlar următor în unitatea de învățământ la care au fost înmatriculați ante(2) rior.
(3) Numărul de elevi beneficiari ai bursei de merit acordate pe bază de medie, cumulat cu numărul de elevi beneficiari ai bursei de reziliență, acordată pe bază de medie, este de 30% din numărul de elevi ai fiecărei clase de gimnaziu și de liceu.
.
Pot primi bursa de merit şi bursă de rezilienţă doar elevii promovati la toate disciplinele si media 10 la purtare în anul școlar 2023-2024
BURSELE DE MERIT şi cele DE REZILIENŢĂ se acordă elevilor pe baza rezultatelor obținute conform prevederilor art.7 din OME NR. 5518/2024 LA PROPUNEREA DIRIGINTELUI (referat).
Referatul întocmit de prof. diriginte va fi însoțit (pentru elevii propuși pentru bursă de merit şi bursă de rezilienţă) de:
copie a certificatului de naștere/carte identitate extras de cont bancarcopie carte identitate titular cont (părinte, reprezentant legal)
Pentru anul școlar 2024—2025 cuantumul bursei de merit este 450 lei/luna, pe perioada cursurilor școlare.
Pentru anul școlar 2024—2025 cuantumul bursei de rezilienţă este 300 lei/luna, pe perioada cursurilor școlare.
Nu se ia în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie.
II.BURSA SOCIALĂ
Se acordă pentru:
1. Elevi proveniți din familii cu venit mediu net lunar pe membru de familie, supus impozării, din perioada 01.09.2023 - 31.08.2024, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie
Condiții de acordare:
venitul net lunar să nu depășească suma de 1182 lei/membru de familie/lună;
Dosarul va cuprinde:
cererea părintelui/reprezentantului legal/elevului major; declarație pe propria răspundere privind veniturile nete, cu caracter permanent, obținute pe ultimele 12 luni anterioare cererii, realizate de membrii familiei, supuse impozitului pe venit, și acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal pentru verificarea respectării criteriilor de acordare a bursei; certificatele de naștere ale copiilor sub 14 ani;actele de identitate ale persoanelor care au peste 14 ani;copie certificat căsătorie părinți/sentință de divorț (unde este cazul);sentință judecătorească din care să rezulte stabilirea domiciliului copilului/copiilor la unul dintre părințicertificat de deces, decizia instanței de menținere a stării de arest, raport de anchetă socială în cazul părinților dispăruți;extras de cont bancar .
2. Elevi cu unul sau ambii părinți decedați și elevi asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgență
Dosarul va cuprinde:
- cerere tip completată de elevii majori sau părinţii/tutorii legal instituiţi/reprezentanţii legali ai elevilor minori
- copie certificat naștere elev
- copie CI părinte/tutore legal
- copie certificat deces părinte/părinți
- hotărâre judecătorească (în cazul în care un părinte a fost decăzut din drepturi)
- documente care atestă instituirea unei măsuri de protecție socială (unde este cazul)
- extras de cont bancar
Nu se ia în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie.
3. Elevi care provin din familii monoparentale
Condiții de acordare:
venitul mediu net lunar membru/familie supus impozitării, din perioada 01.09.2023 - 31.08.2024 să fie mai mic de un salariu minim pe economie – 2362 lei/membru de familie/lună;
Familie monoparentală - familia formată din persoana singură și copilul/copiii aflat/aflați în întreținere, în vârstă de până la 18 ani sau de până la 26 de ani pentru cei care urmează o formă de învățământ — cursuri de zi, organizată potrivit legii, și care locuiesc și gospodăresc împreună.
Persoană singură din familia monoparentală – persoana care se află în una dintre următoarele situații:
a) este necăsătorită;
b) este văduvă;
c) este divorțată;
d) al/a cărei soț/soție este declarat/declarată dispărut/dispărută prin hotărâre judecătorească;
e) al/a cărei soț/soție se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 178 lit. c) sau d) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
f) al/a cărei soț/soție este arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate și nu participă la întreținerea copiilor;
g) a fost numită tutore sau i s-au încredințat ori dat în plasament unul sau mai mulți copii și se află în una dintre situațiile prevăzute la lit. a)—e).
Dosarul va cuprinde:
- cerere tip completată de elevii majori sau părinţii/tutorii legal instituiţi/reprezentanţii legali ai elevilor minori
- declarație pe propria răspundere privind veniturile nete, cu caracter permanent, obținute pe ultimele 12 luni anterioare cererii, realizate de membrii familiei, supuse impozitului pe venit, și acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal pentru verificarea respectării criteriilor de acordare a bursei;
- copie certificat naștere elev
- copie CI părinte/tutore legal
- copie certificat deces părinte
- sentință divorț părinți
- sentință judecătorească din care să rezulte stabilirea domiciliului copilului/copiilor la unul dintre părinți
- certificat de deces,
- decizia instanței de menținere a stării de arest,
- raport de anchetă socială în cazul părinților dispăruți.
- extras de cont bancar
4. Elevi care au deficiențe/afectări funcționale produse de boli, tulburări sau afecțiuni ale structurilor și funcțiilor organismului conform anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății și al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 1.306/1.883/2016.
Dosarul va cuprinde:
- cerere tip completată de elevii majori sau părinţii/tutorii legal instituiţi/reprezentanţii legali ai elevilor minori
- copie certificate naștere/CI elev
- copie CI părinte/tutore legal
- certificat eliberat de medicul specialist (tip A5) şi avizat de medicul de familie /medicul de la cabinetul şcolar, respectiv a certificatului de încadrare în grad de handicap;
- extras de cont bancar
Nu se ia în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie.
Elevii care acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu primesc bursa socială pentru luna respectivă.
Pentru anul școlar 2024—2025 cuantumul bursei sociale este 300 lei/lună și se acordă și în perioada vacanțelor școlare.
Nu primesc bursa socială în perioada vacanței de vară:
a) elevii care nu au promovat anul școlar;
b) elevii care la sfârșitul anului școlar sunt corigenți la mai mult de o disciplină și au acumulat mai mult de 20 de absențe nemotivate/an;
c) absolvenții învățământului gimnazial care nu au fost admiși în liceu/învățământ profesional, cursuri cu frecvență, într-o unitate de învățământ preuniversitar de stat;
d) elevii care repetă anul școlar din alte motive decât medicale.
Bursa socială se poate cumula cu bursa de merit/rezilienţă.
Un elev poate beneficia de o singură bursă socială chiar dacă îndeplinește criteriile prevăzute la mai multe litere.
ÉRTESÍTÉS-TANSZERCSOMAG IGÉNYLÉS
Az iskola igazgatósága a szülők tudomására hozza, hogy azon 0-VIII osztályos tanulók, ahol a családban az egy főre eső nettó jövedelem júliusban nem haladja meg a 1850 Ron-t, tanszercsomagra jogosultak.
Szükséges iratok a tanszercsomaghoz:
A családtagok érvényben lévő személyi igazolványai (14 év felettieknek), születési bizonyítványok (14 éven aluliak)Válási végzés (ha van)szülők fizetési igazolása július hónapra (nettó jövedelem)ha van családi pótlék, arról igazolásgyermekpénz szelvény júliusi, vagy ha kártyára kapja, számlakivonatha a szülő nem rendelkezik munkakönyves állással, akkor szükséges egy nyilatkozat, hogy nincs jövedelme A kérések leadási határideje 2024 szeptember 13 a központi iskola titkárságán az alábbi időpontokban:naponta 1200-1400 óra között
A kérés kitöltésében segítünk, de csak hiánytalan iratcsomót fogadunk el. TEL: 0787812935
IGAZGATÓ
A tanévzáró ünnepség részeként a III. B osztályos tanulók előadták az Aranyszőrű bárány című zenés mesejátékot a zetelaki kultúrotthonban. Betanította Kerekes Előd tanító.
A videó megnyitásához kattints a fenti képre, vagy a szövegre!
https://sites.google.com/isjhr.eduhr.ro/educatie-timpurie/re%C3%AEnscriere-%C3%AEnscriere?fbclid=IwAR0SHefwshT9lS1DrMKgdsirnXfs5k4H8VNcm5CQbmH1UlQ5T0Wf9hYR33Y
IRATKOZÁS- ÓVÓDÁBA-NAPKÖZIBE
2024-2025 -ÖS TANÉVRE
KEDVES SZÜLŐK!
Tájékoztatjuk Önöket, hogy 2024 május 27-én kezdetét veszi az óvodába/napközibe való iratkozás.
Az iratkozást a 4018/15.03.2024-es Miniszteri Rendelettel jóváhagyott módszertan szabályozza, amely a következő linken megtalálható:
https://sites.google.com/isjhr.eduhr.ro/educatie-timpurie/re%C3%AEnscriere-%C3%AEnscriere?fbclid=IwAR0SHefwshT9lS1DrMKgdsirnXfs5k4H8VNcm5CQbmH1UlQ5T0Wf9hYR33Y
ÜRES HELYEK SZÁMA:
Sor
szám
Intézmény
üres helyek
összesen
1.
„TÜNDÉRKERT” NAPKÖZI 1-ES CSOPORT
10
22
2.
„TÜNDÉRKERT” NAPKÖZI 2-ES CSOPORT
9
22
3.
„TÜNDÉRKERT” NAPKÖZI 3-ES CSOPORT
4
22
4.
BELSŐ ÓVÓDA 1-ES CSOPORT
10
20
5.
BELSŐ ÓVÓDA 2-ES CSOPORT
2
20
6.
TÓFALVI ÓVÓDA
7
20
7.
FELSŐTÓFALVI ÓVODA
9
20
8.
ZETEVÁRALJAI ÓVODA 1-ES CSOPORT
1
20
9.
ZETEVÁRALJAI ÓVODA 2-ES CSOPORT
17
20
10.
IVÓI ÓVODA
8
20
Az iratkozás menete:
Naponta előzetesen programálás alapján az alábbi telefonszámon: 0787812935.
Szükséges iratok:
A gyerek születési bizonyítványaMindkét szülő személyazonossági igazolványaCsaládorvostól igazolásSzülők telefonszámaIGAZGATÓ
ABRÁN ENIKŐ
https://drive.google.com/file/d/1A5JT-9yYucON627jHmKKpYVXm2FujpsU/view?usp=sharing
Iratkozás előkészítő osztályba
2024-2025-ös tanév
Beiskolázási körzetek az előkészítő osztályokba:
Zeteváralja – Kandó Katalin tanítónőZetelaka,tófalvi iskola – Karsai András tanítóZetelaka. Belső iskola – Sándor Edit tanítónőIvó, - Nagy Lenke tanítónőProgram:
Kedd: 1300-1800
Hétfő-Szerda-Csütörtök-Péntek: 0800-1500
Előzetes programálás alapján történik, kérjük hívja a titkárságot a 0787812935-es telefonszámon.
ELSŐ KÖR
Zetelaka község lakcímmel rendelkezők
2024 április 11- május 14
2024 március 28-április 10
Azok a gyermekek, akik augusztus 31-ig nem töltik be a 6-dik életévüket szülői kérésre írhatók be és az óvónő javaslatára.
Azon gyerekek szülei, akik nem vettek részt az óvodai oktatásban, vagy külföldöl települtek haza egy kérést kell eljuttassanak a Hargita megyei Fejlesztési központhoz (CJRAE), ahol felmérés alapján megkapják a fejlettségi szintfelmérés bizonylatát.
MÁSODIK KÖR
2o24 május 31 – június 7
Nem Zetelaka községi lakhellyel rendelkező- más településen lakó.
Szükséges iratok:
A gyerek születési bizonyítványaMindkét szülő személyazonossági igazolványaSzülők telefonszáma ajánlás az augusztus 31 és december 31 között született gyermekeknek, akik nem töltik be a 6-dik életévüket.családorvosi igazolás (Adeverință medicală pentru înscriere în colectivitate)
Intézményvezető
Abrán Enikő